Condițiile de colaborare cu Mass-media pentru informații referitoare la planul de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România

mai 21, 2018

views 184 views

În data de 21.05.2018, ora 09, am primit o solicitare de interviu din partea unei domnișoare/doamnă “reprezentantă a postului PRO TV” pe tematica planului de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România, pentru emisiunea Inspectorul Pro.
Ținând cont de ultimele știri apărute la PROTV pe această temă, ( în timpul prezentări publice de către reprezentantul instituției a planului de acțiune,  PROTV a extras doar unele expresii din context care nu reprezintă imaginea de ansamblu a documentului și care denaturează tot conceptul planului de acțiune pentru conservarea populației de urs brun în România), colectivul secției de Cinegetică, de comun acord cu conducerea instituției a informat telefonic reprezentata PROTV că toate interviurile pentru știri care au ca temă conservarea speciilor de interes cinegetic se realizează doar în direct, iar reportajele se efectuează în baza unui protocol de colaborare realizat doar cu jurnaliști acreditați cu respectarea termenilor și condițiilor legislației în vigoare.
Deși telefonic i s-au transmis reprezentatei PROTV în jurul orei 09.30 din data de 21.05.2018, aceste condiții, acesta nu a ținut cont, refuzând ideea de acreditare, pe motivul că nu sunt “chiar angajați ai PROTV-ului”, mai mult, în jurul orei 16 din data de 21.05.2018, echipa PROTV a sosit la sediul instituției din Brașov, insistând telefonic într-un mod agresiv și iritant, acordarea unui interviu. Acest fapt amplifică nesiguranța noastră că informația referitoare la acest subiect este prezentată în mod corect fără a aduce leziuni de imagine instituției și colectivului care a participat la elaborarea planului de acțiune.
Colectivul secției Cinegetice din cadrul INCDS Marin Drăcea este deschis la toate colaborările cu Mass-media, care respectă condițiile minime prezentate mai sus, pentru a evita defăimarea activității pe care o depunem în calitate de specialiști în domeniu.

Colectivul Secției Cinegetică – INCDS Marin Drăcea SCDP Brașov